Arta Jucăușă este… clubul nostru de poveste!

✨ La Arta Jucăușă organizăm activități și spectacole pentru copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.
Din 2016 până în prezent am realizat împreună cu micii și tinerii noștri artiști peste 100 de spectacole și am participat la festivaluri și concursuri naționale și internaționale, obținând numeroase premii și trofee.

💕 Îl invităm cu bucurie și pe copilul tău să facă parte din frumoasa familie Arta Jucăușă și să urce alături de noi pe scenă!

Arta Jucăușă este locul în care am învățat multe lucruri frumoase, de la balet și  dans contemporan, până la actorie!
Cu emoții mari, am făcut primii pași mici pe scenă! 
Îmi este drag tot ce reprezintă Arta Jucăușă! ❤️

Bianca (9 ani)

Pentru mine, teatrul înseamnă: speranță, încredere, prietenie, frumusețe, deșteptăciune, dicție, talent și viață! Teatrul este viața mea, și ARTA JUCĂUȘĂ a fost cea care m-a ajutat sa-l descopăr și să fiu mica actriță care sunt acum! ❤️

Miruna (10 ani)